☆yoko4STEAUA★

ツ Smart is the new sexy. ツ


În viaţa asta alb şi negru,



STEAUA


este o pată de culoare.

Un cutremur considerat moderat s-a produs în dimineaţa acestei zile (marţi, 4 octombrie), la ora 5:40AM, în regiunea Vrancea. Cu o magnitutdine de 5,0-5,3 grade pe scara Richter,acesta s-a resimţit inclusiv la Bucureşti.
În medie, în regiunea Vrancea se produc anual 1-2 seisme cu magnitudini în jur de 5 grade pe scara Richter, iar în primăvara anului acestuia, la 1 mai, am fost zgâlţâiţi de o magnitudine de 5,4. Acestea fiind zise, se pare că ne-am făcut norma pe 2011. ツツ

Lăsând datele tehnice la o parte, ce e cel mai probabil să facă un om după ce resimte un cutremur?? Verifică eventualele pagube, desigur, dar imediat îşi îndreaptă atenţia spre tentaculele mass-mediei. De data aceasta, televizorul sau internetul.

Consultând un site de specialitate, am remarcat secţiunea în care fiecare e liber să publice cum a resimţit cutremurul. Iată câteva lucruri pe care le-am sesizat:
★ Oamenii sunt uşor paranoia şi anticipează un cutremur numit în limbajul comun ăla mare, întrebând de zor când se va produce. Şi, desigur, există veşnica legătura între vremea neobişnuit de caldă pentru luna octombrie şi eventualele catastrofe naturale;
★ În mod ciudat, foarte multe persoane erau la calculator în momentul cutremurului. Oamenii când mai dorm..??
★ Nu puţini au regretat că au televizoarele suspendate, din cauza pendulării acestora aproximativ 30 de secunde din momentul producerii seismului. Să fie cu luare-aminte;
★ Femeile s-au trezit din somn în număr mult mai mare decât bărbaţii, în timpul cutremurului;
★ Cele mai mari aşteptări în privinţa informaţiilor proaspete au fost îndreptate către posturile de televiziune Realitatea şi Antena 3, amândouă dezamăgind prin întârzierea de care au dat dovadă;
★ Unii oameni şi-au dezvoltat nişte asocieri bizare. Spre exemplu, o duduie spunea că, înainte de cutremur, visează animale. O alta zicea că atunci când simte o linişte deplină, e semn de producere a unui seism;
★ Ca întotdeauna, a fost evidenţiată sensibilitatea animalelor, acestea fiind neliniştite înaintea producerii unui cutremur. Astfel, mărturii cum că dulăul din curtea casei lătra zbuciumat sau că papagalul dădea turul cuştii în mod haotic, au împânzit site-ul.

Dincolo de aceste lucruri, în urmă cu aproximativ o lună, mă documentam ce trebuie făcut în caz de cutremur. Şi nu vorbesc despre fuga în tocul uşii, ci despre ceva mai eficient şi dinainte pregătit. Recomand lectura integrală a postului de instruire, dar redau ce mi s-a părut mai important, lucruri pe care oamenii nu le fac din reflex. Astfel, planul familiei trebuie să facă posibilă supravieţuirea timp de 72 de ore fără ajutor din partea echipelor de urgenţă.

Un kit de urgenţă poate fi vital pentru o situaţie limită. Este recomandată strângerea unor provizii de urgenţă, împachetate în pungi rezistente de plastic, depozitate în locuri sigure din casă, cum ar fi în debara sau sub scară. Vorbim despre conserve de mâncare preparată, apă, lapte pasteurizat şi ceai îmbuteliate, zahăr, sare şi piper, tacâmuri de unică folosinţă.
De asemenea, e indicată pregătirea unui pachet de urgenţă pentru maşină, în cazul în care trebuie să evacuezi locuinţa şi nu te mai poţi întoarce sau în cazul în care seismul te surprinde în automobil şi, prin împrejurări nefericite, eşti blocat. Toate aceste provizii trebuie să fie suficiente pentru supravieţuirea de trei zile.
Anticpând reacţiile sceptice, sunt menţionate explicaţii suplimentare. Mirodeniile se pot dovedi foarte importante în condiţiile în care eşti blocat timp de trei zile, în care mănânci acelaşi lucru dimineaţă, la prânz şi seara. Tacâmurile sunt necesare pentru că, dacă mănânci cu mâinile, nu vei fi prea vesel stând nespălat timp de 72 de ore. Laptele este necesar pentru că în situaţii limită, se pot produce foarte uşor crize de calciu, iar ceaiul e recomandat pentru menţinerea unei stări oarecare de calm.
În kit-ul de prim ajutor, analgezicele şi antisepticele trebuie să fie nelipsite, fiind indicat şi un fluier (trei fluierături scurte sunt necesare în cazul nevoii de ajutor).
Este important de reţinut că la fiecare 6 luni, kit-urile trebuie schimbate, proviziile iniţiale fiind consumate după termenul de jumătate de an, urmând a fi înlocuite.
Poate că unele lucruri par fleacuri sau e puţin probabil să fie necesare, dar să te ferească ironia sorţii în care ai nevoie primordială de ele.
..află tot